Vin sărbătorile, vin!

E iarnă?
Credeţi că dacă a nins e iarnă?
Fulgii de zăpadă care au căzut zilele trecute sunt un nimic. Ne imaginăm doar. Nimic. Ne imaginăm doar că ne batem cu bulgări mari făcuţi din zăpadă peste care nu a mai călcat nimeni. Nimic. Însă noi călcăm peste tot ce întâlnim. Călcăm peste noi înşine.
Nu vreau să vină Crăciunul.
Vreau să înceteze această agonie care mă urmăreşte de ceva timp. Un fulg de zăpadă se topeşte când atinge trupul meu. Vreau să simt nimicul. Timpul se opreşte iar eu pot să mă opresc din drum şi să ating timpul. Iar fulgii de nea levitează. Vor să coboare, dar nu îi las. Nu, nu voi permite una ca asta. Nu sunt atât de egoist. Chiar dacă sunt un nimic, nu au voie să ajungă până aici. Nu azi. Pentru că azi încerc să mă regăsesc. Să evadez.
Crezi că a venit iarna?
Eu nu cred.

Cu forţe proaspete. Punct. Şi “La mulţi ani!”, Radu Beligan!

‘Neaţa. La ora 12 începe viaţa!
Am revenit. Sper insă să mă ţin şi de cuvânt.
E dimineaţă. E vacanţă. Ce îţi poţi dori mai mult de la viaţă?
Mi s-a făcu dor de blogăreală şi călăuzit de adevărate forţe divine, mi-am adus aminte parola de la cont. Trist.
Ieri am citit pe blogul Iuliei Guşatu despre aventura ei din India. Şi mi s-a făcut cam poftă, ce-i drept. De scris pe blog, nu de India.
Astăzi este şi ziua lui Radu Beligan. Săgetătăr ca şi mine. Se spune că săgetătării au o predispoziţie către celebritate. Şi cam este adevărată afirmaţia. Aseară m-am uit la “Take, Ianke şi Cadîr”, o comedie care se juca la TNB în formula Moraru-Beligan-Dinică. Magistrală interpretarea maestrului Beligan. V-o recomand cu plăcere.
Acum mă retrag. Mi-a făcut cineva poftă cu citit(dacă aţi mai auzit de aşa ceva până acum). Pe “Gargui”-ul meu s-a cam depus praful.

Hello World…din nou

A trecut muuuuult timp de cand nu am mai pus mana pe …tastatura.. sa mai scriu cateva randuri pe noul si deja batranul meu blog:D
Se pare ca talentul meu “scriitoricesc” a ajuns la inimaAndreei pentru ca m-a rasplatit cu un premiu.
Merci mult de tot Andreea>:D<
Cu ocazia acestui premiu mi-am adus aminte ca nu am mai fost alaturi de voi de mult timp. Mi-a fost dor de "blogareala", mi-a fost dor…

Din ultimele zile…

Ultimele zile au fost poate cele mai triste din cate am apucat sa traiesc pana acum. Spun triste pentru ca abia acum mi-am dat seama ca viata nu inseamna nimic. Adica inseamna, dar nu atat de mult catcredeam pana acum.
A murit Tatiana Stepa. In urma cu cateva luni aparea pe scena Salii Palatului ca un bujor imbobocit, care asteapta sa-si reverse frumusetea si parfumul asupra noastra. Ne-a cantat ca dupa sufletul sau, suflet care a indurat in 46 de ani mai mult de cat indura altii in 3 vieti. Ne canta despre “copacii ei fara padure”, despre o “femeie de lut” care se priveste in oglinda si nu se mai recunoaste.
7 august 2009. Tatiana Stepa se stinge la Spitalul Militar din Bucuresti rapusa de o boala cumplita, boala care a macinat-o pana la ultima suflare. Probabil chinul pe care il indura de fiecare data cand aparea pe scena si tinea in brate o chitara grea care, pentru ea, era precum crucea lui Iisus, era imens. Cineva spunea ca si-a “rastignit” viata pe o chitara.
Am plans in aceste zile cum nu am plans niciodata. Sufletul imi era sfasiat la gandul ca nu o voi mai vedea niciodata. Nu am putut sa merg la Ateneu sa-mi iau “ramas bun”. Am vrut sa-mi amintesc de ea cum am vazut-o ultima data, frumoasa ca o floare a soarelui pe un camp pustiu.
Ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu ca mi-a scos aceasta persoana in cale, ca am avut un model frumos, ca am putut sa invat ceva de la o persoana care isi oferea sufletul pe tava in fata oamenilor.
Adio, Tatiana Stepa! Vei ramane mereu in sufletele noastre, prietena draga!
Ziua in care a murit Tatiana Stepa a fost si ziua in care am calcat pentru prima data intr-o alta lume. O lume cum numai in povesti sau in filme mai vezi. Cetatea Sighisoara este un loc unic, o experienta pot spune care mi-a lasat un gust dulce.
Cavaleri, printese, turnuri, artisti plastici, cladiri colorate, stradute inguste si porti imense…asta este Sighisoara. Vreau sa revin in acest taram. Probabil la anu’ la festivalul medieval.

Weekend in Cetate.

In sfarsit… Sighisoaraaaaaaa, viiiiiiiinn!
De cand am visat la momentul asta:X
Weekend in Cetate!
Ne auzim luni.

In sfarsit, cateva video-uri de la “Folk You!”

Neatzaaa. Victorie! Au aparut, in sfarsit, cateva filmuletze de la “Folk You!”
Ce n-as fi dat sa fi fost acolo… a fost superb(din poze, imagini si cronici pe de net stiu toate astea:D)
Va propun sa ascultati “Aduna-mi mama umbra cu lopata-Maria Gheorghiu“, o melodie superba, pe care am avut ocazia sa o ascult anul trecut, la “F.Y.!”
Aduna-mi mama umbra cu lopata si vars-o in gradina printre crini…

La multi ani de majorat!

6 august. 00:33. Emma implineste 18 ani, prima “majorata” din 10H, Madgearu.
Acum esti pe cont propriu.
Esti tare frateeeeeeeeeee
Poti sa faci orice:)))
Bine, nici chiar orice.
Si o sa ma revansez, promit!

Oratie de nunta

Neatzaa. M-am trezit cu gandul de a deschide repede “youtube-ul” si de a vedea ce noutati au auparut de la Folk You! Aproape nimic schimbat de aseara. Insa mi-am amintit o melodie(defapt o varianta a unei melodii) pe care nu am mai ascultat-o de mult si care ma face sa-mi doresc sa o ascult iar, si iar, si iar…

Emeric Imre-Oratie de nunta. Versuri simple ale unui poet boem, un om “cumsecade” cum ii place sa i se spuna. Imi place Emeric Imre pentru ca transmite un mesaje in fiecare cantec. Un cantec cu cantec. “Set-ul” da melodiei ceva special. Trei oameni talentati, care canta, nu pot realiza decat ceva “bomba”. Ascultati Emeric Imre-Oratie de nunta si in clipa aceea incercati sa uitati tot si sa intrati in atmosfera cantecului.

Cimitir… de amintiri

A fost pentru prima data cand am simtit raceala cimitirului. Nu stiu daca asta s-a datorat faptului ca aveam la gat un aparat de fotografiat, insa sa stai si sa reflectezi intr-un cimitir mi s-a parut ceva destul de traumatizant.

Cimitirul din sat se afla langa biserica, asezat “strategic” pe cel mai inalt punct din regiune, ca si statuia lui Stefan cel Mare de la Podul Inalt(apropos, azi am trecut pe langa ea).

Sa revenim la cimitir. Am inceput sa-l “vizitez” de cand bunica mea a adormit dupa un drum lung sub o cruce de lemn, acum trei ani. Si de atunci nu s-a mai trezit… Cum am intrat in cimitir mi-am propus sa ma desprind pentru cateva momente de problemele mele si sa vreau sa ma gandesc asupra celor trecuti in lumea de dincolo. E dureros…

Oare de acolo de jos mai putem sa facem ceva? Oare de acolo de jos ii putem implora pe cei dragi sa nu ne mai planga si sa continue firul destinului?

Sa ma pun in pielea cuiva care pierde pe cineva apropiat? Sa-mi moara un prieten drag sau sa…

Cuvintele nu mai au rost intr-un cimitir.

“Cimitir de amintiri, inimi frante si iubiri” (G. Bacovia)

Acasaa

Am ajuns acasa dupa un “lung” drum…

Joi, Gara de Nord, Bucuresti: Royal Shake-ul pe care mi l-am cumparat de la Mc are un alt gust pe peronul de la linia 8. Gara era goala, parca prea goala, insa lumea probabil plecase de dimineatza cu trenul “Bucuresti-Mangalia”. Folk You incepea pentru al cincilea an in aceeasi zi in care eu ma urcam, impreuna cu Iulia(chitara mea), intr-un tren care ducea in cealalta parte a tarii.

Am ajuns in Vaslui dupa un drum istovitor. Trenul iti pune in fata multe povesti. In compartiment, Aurica, un “tanar” la vreo 60 si ceva de ani, cu carnet de nebun si cu multe bagaje care anuntau o viitoare nunta, ne impartaseste povestea lui. Duminica are nunta cu Geta, o femeie care probabil nu stie ce-o asteapta:)) Ma simteam ca in “Domnul Goe”. Un tanar din cadrul IGSU mergea “acasa” sa-si viziteze parintii. Citea un morman de scrisori si ne arata urmele lacrimilor pe care mama-sa le varsase scriindu-le. Cred ca asta a fost unul din cele mai emotionante lucruri pe care le-am vazut. Cum era si normal, nu am avut semnal cand aveam cea mai mare nevoie de telefon, caldura din tren a fost insuportabila dar totul a fost bine.

“Viata la tara” mi s-a parut super.Am vazut bufnite, am facut dovleci(Halloween-ul a venit mai devreme pentru noi:)) Sa canti in jurul unui foc alaturi de cei dragi este o experienta unica…

Si iata-ma ajuns din nou acasa…

(va continua…)